extras din Legea 55/2017

Următoarele fapte constituie contravenţii:
a) neanunţarea medicului veterinar de liberă practică şi a autorităţii administraţiei publice locale în termenul prevăzut la art. 5 alin. (4);
b) neluarea măsurilor pentru depozitarea cadavrelor de animale în ferme sau exploataţii, până la ridicarea de către unitatea de ecarisare, în condiţii care să prevină îmbolnăvirea animalelor, oamenilor sau poluarea mediului;
c)
 neridicarea subproduselor de origine animală;
d) neîntocmirea evidenţelor veterinare cu privire la subprodusele de origine animală în conformitate cu prevederile legale în vigoare sau cu privire la materiile rezultate în urma neutralizării ori procesării acestora;
e) neluarea măsurilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depozitarea subproduselor de origine animală în unităţile de tăiere, procesare, depozitare sau comercializare a produselor de origine animală ori în unităţile de neutralizare a subproduselor de origine animală;
f) transportul, manipularea sau depozitarea subproduselor de origine animală fără respectarea normelor sanitar-veterinare şi de mediu;
g)
 abandonarea, depunerea sau depozitarea subproduselor de origine animală în alte locuri decât cele organizate şi autorizate în acest scop;
h)
 neorganizarea de către autorităţile administraţiei publice locale a locurilor special amenajate pentru îngropare prevăzute la art. 6 alin. (1) sau neîndeplinirea de către acestea a condiţiilor de organizare şi funcţionare;
i)
 neîncheierea unui contract valabil cu o unitate de ecarisare sau nedeţinerea de instalaţii proprii de neutralizare a subproduselor de origine animală, autorizate în condiţiile legii, de către unităţile de creştere, producţie, depozitare, procesare ori comercializare a cărnii sau a altor produse de origine animală;
j) neîncheierea unui contract valabil cu o unitate de ecarisare autorizată sau neorganizarea neutralizării subproduselor de origine animală, în condiţiile legii, de către consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Articolul 7^2(1) Contravenţiile prevăzute la art. 7^1 lit. a) şi b) se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei, dacă sunt săvârşite de crescători individuali de animale.(2) Contravenţiile săvârşite de unităţile de creştere a animalelor, unităţile de producţie, depozitare, procesare ori comercializare a cărnii sau a altor produse de origine animală se sancţionează astfel:
a)
 cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. b);
b)
 cu amendă de la 800 lei la 1.200 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. d)-f);
c) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. g);d) cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. i).

(3) Contravenţiile săvârşite de unităţile de ecarisare sau de cele de neutralizare a subproduselor de origine animală se sancţionează astfel:
a)
 cu amendă de la 1.600 lei la 2.400 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. c)-f);
b)
 cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. g).(4) Contravenţiile prevăzute la art. 7^1 lit. h) şi j) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.(5) Contravenţia prevăzută la art. 7^1 lit. i) se sancţionează şi cu sancţiunea complementară constând în retragerea sau anularea autorizaţiei sanitar-veterinare, în baza notificării făcute de organismele de control prin conducătorii acestor instituţii.
 
GHID pentru facilitarea schimbului de cunoștințe în cadrul rețelelor de grupuri de discuții între fermieri
Ghidul bunelor practici de gestionare a dejecţiilor animaliere
CODUL DE BUNE PRACTICI AGRICOLE pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole